Â鶹´«Ã½

30 Apr 2009

By Emilia Chiscop

Sîntem printre popoarele cu cea mai subreda sanatate mintala din Europa. Un studiu efectuat la sfîrsitul anului 2007 de Fundatia Europeana pentru Calitatea Vietii si Conditiilor de Munca arata ca doar lituanienii, turcii si bulgarii stau mai prost decît noi la acest capitol, al sanatatii mintii. Aproximativ 300.000 de români (adica 1-2% din totalul populatiei) au probleme psihice severe – indica statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Potrivit aceleiasi organizatii, 1 din 3 oameni a avut, are sau va dezvolta în viitor o tulburare psihica. La 22 de milioane de locuitori, ar însemna vreo 7 milioane de posibile suflete pierdute. În ciuda acestor cifre, sanatatea mintala reprezinta în România, atît la nivelul discursului public, cît si la cel al politicilor de sanatate comunitara, un subiect marginal. Boala e ea însasi victima discriminarii, ca si bolnavii. "Nebunia" nu ne priveste. E o rusine. Nu-i de-a noastra. O luam în rîs sau o ascundem sub pres. Ne dezicem de ea pîna ce loveste aproape de noi. Sau, mai cu seama, dupa aceea.

Spitalele psihiatrice arata ca niste fortarete. Sînt, în general, la marginea oraselor, iar "prizonierii" sînt adusi acolo, în general, cu forta. Cu siguranta, unii ar spune ca e o exagerare. Dar cînd spun "cu forta" nu ma refer neaparat la bice si lanturi, nici macar la internarile involuntare, desi medicii stiu ca numarul lor real nu este tocmai neglijabil. Ci ma refer la faptul ca multi, foarte multi dintre "prizonierii" spitalelor psihiatrice din România ajung la doctor în plina criza, flancati de rudele disperate. Preventie nu exista, iar simptomele sînt negate sau minimalizate, dupa expresia "nu mi se poate întîmpla tocmai mie". În cele mai multe cazuri, nu exista acceptare înainte de internare. Acceptarea vine abia dupa. Dar nu în sensul bun – asumarea, ca primul pas spre recuperare –, ci sub înfatisarea unui blestem si a unui stigmat: sînt nebun, deci sînt pierdut.

Pare un scenariu pesimist, dar este concluzia unor experiente de viata pe care am ajuns sa le cunosc mai îndeaproape ca bursiera "Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sanatate mintala". Odata intrat pe poarta spitalului, nu te mai poti numi fiinta libera si, uneori, nici fiinta sociala. Asemenea puscariasilor, trebuie sa îti ascunzi trecutul. Iata o situatie paradoxala: ca sa depasesti boala, trebuie sa ti-o accepti si sa ti-o asumi, dar ca sa poti fi acceptat de catre ceilalti trebuie sa o ascunzi si sa o negi. Sistemul psihiatric românesc este prin excelenta hiperspitalizat, autist, izolationist. Cine are probleme e dus înauntru si tinut departe de lumea dezlantuita.

Tratamentele pun accent pe legumizare, nu pe valorizare sau integrare. În loc sa se faca eforturi pentru a gasi în sufletul pierdut farîma de lumina, acesta e condamnat la amortire si întuneric, prin sedare.

Demersul meu nu este acela de a-i demoniza pe psihiatri. Sînt, printre ei, profesionisti admirabili, iar unii sînt niste eroi, înotatori contra curentului. Sistemul este vechi si putred în profunzimea lui, are el însusi nevoie de recuperare, valorizare, destigmatizare. Primul pas ar fi integrarea reala a domeniului sanatate mintala în sistemul românesc de sanatate publica, finantarea lui adecvata si gîndirea unui plan radical de restructurare. Legea sanatatii mintale, adoptata în 2006, de gura Europei inflamate, dupa dezvaluirea mortilor suspecte de la spitalul din Poiana Mare, a creat doar un cadru, fara a schimba însa mai nimic. (Cînd spun de "gura Europei", nu e o exagerare: mergeti pe pagina web a Ministerului Sanatatii si nu veti vedea la sectiunea "sanatate mintala" comunicate si documente mai noi de 2006!) Iar legea fara finantare e forma fara continut. Sistemul psihiatric va ramîne la fel de hiperspitalizat atît timp cît ambulatoriile si centrele comunitare de sanatate mintala sînt nefinantate si tinute la stadiul de cladiri semimobilate, cînd ele ar trebui sa devina principalele institutii de sprijin, preventie si diagnosticare. Numai aceasta inversare a raporturilor poate aduce schimbarea de optica si de abordare a bolilor si beneficiarilor. Numai cînd aceste institutii comunitare vor functiona "pe bune" putem spera ca oamenii se vor duce la psihiatru pentru o tulburare mintala minora, cu lejeritatea cu care bat la usa medicului de familie. Este, asadar, imperioasa o schimbare de sistem, pentru a putea lupta cu discriminarea si cu stigmatizarea, întrucît, înainte de a fi izolat si stigmatizat de ceilalti, te izoleaza si te stigmatizeaza fortareata spitalului.

Însa pentru a fi onesti, trebuie sa vorbim si de raul pe care mass-media îl face în perpetuarea si adîncirea stigmei, iar pentru asta e de ajuns sa raspundem la doua întrebari simple. Cît de des ati citit despre povesti de succes ale unor persoane cu tulburari psihice? Dar despre "crime comise de schizofrenici", capete taiate cu satîrul de "nebuni sadea" ori despre fiice minore agresate de tati "descreierati"?

Si totusi, exemple pozitive exista, trebuie doar sa le vedem. Am cunoscut un medic si un profesor diagnosticati cu afectiuni psihice severe: si-au revenit si îsi fac meseria admirabil. Fireste, cheia sta în pastrarea "secretului". În cadrul unui workshop de psihiatrie comunitara tinut (printr-un proiect Phare) profesionistilor români din domeniu de catre profesorii vienezi Michaela Amering si Hans Kroon, am vizionat un film cu istorii de viata ale unor persoane care au revenit din salasurile sufletelor pierdute. Istoriseau deschis si simplu despre ceea ce li se întîmplase, ca despre o experienta de viata pe care au depasit-o cu bine. Cînd vom vedea mai multi români povestind experiente similare, vom avea un prim semnal ca sistemul românesc de sanatate mintala parcurge drumul spre însanatosire. Pîna atunci, prizonierilor din fortaretele psihiatrice din România le ramîne o singura consolare, rostita cu ani în urma de un medic si devenita fraza preferata a persoanelor de la Socola: "Adevaratii «nebuni» nu sînt înauntru, ci în afara spitalului".

Emilia CHISCOP este bursier 2008-2009 "Rosalynn Carter" pentru jurnalism pe probleme de sanatate mintala

Used with permission from Emilia Chiscop and Ziarul de Iasi. Copyright 2009.